|
giurgiu on my mind autor: Lucian Stanescu | vazut de 37765 ori | printeaza articolul | trimite articolul unui prieten
Trezire 5,05, intalnire Emanuel 5,30, intalnire Ciprian si pornire catre Giurgiu
6,05. Ceata… ceata… ceata se ridica… ceata cade la loc!
Si mai multa ceata…campie, multa campie…
Calugareni, Mihai Viteazu, ceata. Aici campia a fost macar inlocuita
de padure + apa Neajlovului, adica nu s-au batut chiar oriunde, ci au
ales macar un loc pitoresc. Popor primitor si mare iubitor de frumos,
dar noi aveam un singur tel: Dunarea la Giurgiu.
In continuare, tot ceata…
Giurgiu (sa se fi tot facut 7). Se zareste o idee de soare / disc portocaliu.
Superb ca fundal sau idee, ne lipsesc insa cu desavarsire celelalte elemente
necesare… Ratacim intre oras si vama in cautarea Dunarii, a portului
sau macar a ceva. Unii trag totusi, era pacat de asa rasarit… Ajungem
inspre port. Lumina cam vaga, soare nehotarat. Gasim strandul recomandat,
digul care intra in Dunare. Dar tot nu-i “IT”. Vedem un semn
care ne va insoti toata ziua, si pe care il interpretam logic ca „interzis
valuri”. Rate pe apa, contre-jour, malul bulgaresc. Fotografie interzisa,
detalii mai tarziu. Malul bulgaresc, in ceatza, cu soare ciudat deasupra,
cu furnale si blocuri turn proiectate pe cer avea totusi ceva. Mai ratacim
prin strand, mai incercam cate ceva ici – colo. Soarele mai se arata,
mai printre nori, mai mult pe dupa ei. Tot in incinta strandului, Vodoo
Disco… wicked. Cu totii incercam, in mijlocul acelui strand gol,
sa ne inchipuim atmosfera din timpul verii – trebuie ca era dixtractie,
nu gluma. Iesind din strand ne bucuram de lipsa gardurilor si a unor eventuale
anunturi cu (dupa caz): trecere / intrare / fotografiere interzisa; proprietate
privata; etc-etc. drept pentru care, trecem (voi n-ati fi facut la fel?)
si ne apropiem sfiosi de niste ambarcatiuni (vaporasebarcisalupebacuri)
fascinante, pe care ne plimbam curiosi si descoperim tot felul de lucruri
pe care le-am fi fotografiat curajosi pe soare. “asa nu se merita”
conchidem si scormonim mai departe. Jos de pe un grup de cum-ziceam-mai-sus-ca-le-zice,
sus pe altu. Aici, si mai bine – biciclete legate cu lantz de niste
stalpi de catre niste muncitori plecati probabil la munca (duminica? nu
conteaza!), barci la reparat, 3 usi cu hublou in spatele carora erau camere
devastate si una pe care scria cu creta “bar”, inauntru un
tip, televizor, lumina, alte cele. N-a zis nimic, n-am zis nimic. De ce,
de fapt? De ce ce? De ce n-am intrat in vorba cu el? A, da! Nu-mi dau
seama. Probabil pentru ca inca discutam ce poze am fi facut noi daca era
soare… alte barci, detalii, scoici, motoare la reparat, rufe la
uscat si tot asa. Si doi oameni intr-o barca, venind spre noi. Emanuel
fotografiaza, propune sa le facem cu mana. Ajung langa ceva-ul pe care
ne aflam noi: Buna ziua, Politia de Frontiera, legitimatile Dvs pls. A,
pai n-avem, faceam si noi arta… Ca sa nu povestim aici o discutie
lunga fara rezultat, concluzia: nu fotografiati malul tarii vecine daca
sunt organe de ordine prin preajma, nu prea fotografiati organe de ordine,
intrebati inainte sa intrati / urcati / coborati pe / in / sub ceva daca
proprietarul e de acord. Ba, da’ dac-ar fi fost soare, ce fotografii
mai faceam!
9,00 - incepe saga cautarii de de-ale gurii, de care va scutim acum aici.
Nu cunoastem restaurante in Giurgiu, dar cand un hamburger bun e 20.000,
viata e superba chiar fara soare. Mai aveau in oferta “chezburger”
si “shtuburger. Iar daca in cazul primului banuiesc ca trebuia sa
fie cu branza / cascaval, mor de curiozitate sa aflu ce-i cu al doilea
– va anuntam de cum il deconspiram.
Ok, ne-a ajuns de Giurgiu cu lumina sa… mirobolanta, daca mi-e
permis, decidem sa coboram de-alungul Dunarii pana la Oltenita. De ce
n-au facut drumul mai pe marginea apei, n-am sa inteleg. Ceata, neclaritate,
neclaritati… SMS-uri de bun venit la M-tel si alte retele bulgare.
Am vrea noi…
12,00 - mai incercam un conac (?) devastat, punct de belvedere, nimic
nu vrea sa se lege… Intr-un final, dupa sate cu potential, dar fara
lumina, revedem Dunarea la Oltenita. Portul turistic. Adica atat: un bac
cu bar si souvernir-shop unde acosteaza vaporase cu turisti. Trist. Tricouri
cu “I’ve seen Dracula”. Pentru prima data in acea zi,
iese soarele cu-adevarat, asa ca decidem sa intram la o cafea / bere.
Lungi discutii foto, experiente de viata, planuri de viitor. Cautam confluenta
Argesului cu Dunarea, cateva sute de metri mai sus… total nespectaculos.
Malul lor e mai misto decat al nostru, parere votata in unanimitate –
superb sat pescaresc, barci pe mal, plaja. Nu ne ramane decat sa urmarim
brigada artistica a mobrelor enduro modificate in spatele blocului, pustii
care rascoleau praful si speriau pescarusii…
Plecam mai departe, usor-usor spre casa. Lungi discutii foto, experiente
de viata, planuri de viitor – sau parca am mai zis? O ultima zvacnire
pe malul unui lac cu salcii, toamna, soare in amurg. Dupa care soarele
dispare complet si definitiv, lasandu-ne pe drumul de intoarcere cu…
lungi discutii foto, experiente …
“to sum up”
E bine ca am fost, o sa mai mergem, pentru ca a fost frumos – iar
despre fotografii, este placerea noastra sa vi le aratam aici. Cine are,
adica – filmul meu diapozitiv Kodachrome, pastrat cu grija pentru
o ocazia speciala, a fost distrus la developare, cand laborantul a crezut
ca se proceseaza in substante E6. foto: Emanuel Ignat
foto: Ciprian Strugariu
Comentarii:
|
